MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

Înapoi acasă, în inima Soarelui




Începerea misiunii şi iniţierile intense


In urma cu cativa ani, in timp ce locuiam in Montana, Lord Sananda (cunoscut anterior in ultima lui reincarnare pe Pamant drept Iisus) mi-a spus intr-o transmisie ca ma voi muta in zona Muntele Shasta.


Acolo ma voi pregati pentru o functie mult mai ampla, 
in vederea implinirii misiunii mele pe aceasta planeta.


 Cateva luni mai tarziu, in luna februarie a anului 1997, am primit pe calculatorul meu un e-mail de la Adama, Inaltul Preot al Telosului, in care ma invita sa iau in considerare posibilitatea de a ma muta in zona Muntele Shasta, ca sa ma pregatesc pentru o eventuala misiune de legatura cu lemurienii. Mesajul nu era foarte lung, doar douasprezece sau cincisprezece randuri dar la obiect. De asemenea, avea o minunata vibratie energetica de iubire. Am fost, putin spus, foarte surprinsa si foarte entuziasmata, sa primesc un astfel de mesaj de la cei cu care de-abia asteptam sa refac legatura dupa atata timp. Atunci, am inceput, treptat, sa-mi fac planuri pentru a ma muta in Muntele Shasta si, in cele din urma, am ajuns acolo, cu toate lucrurile si cu familia mea de pisici, un an mai tarziu, in iunie 1998.

 Dupa trei ani de la mutare, am simtit ca trecusem printr-o serie lunga de initieri foarte intense, dar, spre dezamagirea si tristetea mea, nu fusesem contactata inca de lemurieni. Am inceput sa ma gandesc ca ma ignorau pentru ca ”nu eram suficient de buna”, ori ca se razgandisera in ceea ce privea lucrul cu mine, ca nu le trecusem testele. Nu stiam ca in tot acest timp primisem succesiune lunga din ceea ce se numeste “initierea muntelui” si ca eram pregatita in plan interior pentru misiunea mea.

 In sfarsit, intr-o dupa-amiaza, am primit pe neasteptate o scrisoare de la Adama, trimisa printr-un curier. Scrisoarea ma informa ca acum eram pregatita, ca venise timpul sa incep sa lucrez mai indeaproape si mai constient cu el si sa fiu gata pentru inceperea misiuni mele. Apoi am primit o alta serie de initieri intense, unele referitoare la capacitatea mea de a receptiona mesaje, fata de care ma manifestasem destul de sovaitor pana atunci. Aurelia





 Măreață Flacără Aurie a Iluminării, din Inima lui Dumnezeu, din Marele Soare Central, invoc prezenţa preaiubitului Zeu şi a preaiubitei Zeiţe Meru în inima, în mintea şi în sufletul meu. Vă cer să-mi inundați ființa cu prețioasele esențe ale Iluminării, revărsate peste mine cu o strălucire nelimitată, pentru a transforma tot ceea ce nu este perfecțiune Divină în conștiința mea.

O, Flacără a Luminii, atât de strălucitoare şi radiantă,
O, Flacără a Lui Dumnezeu, atât de minunată ochilor,
Fântâni nesecate de înţelepciune,
Aduceți-mă înapoi, acasă, în inima soarelui!

Vino acum, în deplinătatea forței tale,
Ia-mă de mână şi deschide-mi ochii,
Umple-mi viaţa cu minunile tale,
Revarsă prin mine vâlvătaia Flăcării Iluminării!

 Prin urmare, aleg să pășesc cu Dumnezeu prin focul Iubirii din inima mea. Declar că eu sunt Dumnezeu în manifestare. De asemenea, declar că există un măreț Râu de Lumină Radiantă Aurie a Iluminării ce curge prin mine şi ca eu sunt acest Râu de Lumină, eu sunt acest Râu de Pace Aurie.

 Acum declar că întreaga mea conștiință, ființă şi existenţă sunt înghițite în prezent de Lumină, scăldate în braţele Iubirii. Această lume în care trăiesc este plină de Lumină, plină de Iubire şi Victoria este sigură. Propria mea victorie este sigură, pentru că sunt acum o raza Divină de iubire -iluminare, care transmite balsamul Divinei vindecări către fiecare parte a mea şi a oricărui bărbat, femeie şi copil de pe această planetă.

 O, Flacără a Iubirii, atât de minunată ochilor mei, trimite lumina ta aurie prin mine, astăzi. Binecuvântează, vindecă, iluminează şi pecetluiește-mă pe mine şi întreaga omenire, pentru totdeauna, în Lumina Lui Dumnezeu, cea fără de sfârșit.



 .. informaţii prezentate de ADAMA - Înalt Preot din Telos prin cărţile Aureliei Louise Jones - Flacăra Înălţării de Purificare şi Nemurire, Rugăciuni la... / Cele Şapte Flăcări Sacre / Templele Luminii, Telos - I, Telos - II, Telos - III,  prin Traducere parţială de Suzi Mirea - scopul acestei Fundaţii: pentru a promova învăţăturile din TELOS - şi extinderea Misiunii Lemuriene pe întregul glob pământesc, pentru mai multe detalii - accesaţi link-ul de mai jos - 

Profundă Recunoştinţă




CUVÂNT DE RECUNOŞTINŢĂ

 Mulţumesc surorii mele, Helen, fratelui meu, Guy, şi familiilor lor care au fost întotdeauna atât de aproape de mine în această viaţă, întotdeauna dispuşi să-şi ofere dragostea şi înţelegerea lor  şi să dea o mână de ajutor.

 Îi mulţumesc lui Thomas, fostul meu frate de pe vremea Lemuriei, şi părinţilor mei care mă asistă în prezent din partea cealaltă a vălului!

 Le mulţumesc tuturor membrilor Fundaţiei Telos World-Wide, care muncesc cu atât de multă iubire şi devotament pentru a ajuta la ieşirea la suprafaţă a familiei noastre lemuriene.

 Aş dori să-mi exprim profunda mea recunoştinţă faţă de fraţii şi surorile noastre lemurieni, care au păstrat vie flacăra energiilor de ascensiune a planetei, până când ne vom maturiza spiritual pentru a putea face acest lucru singuri.

 Nu în ultimul rând, aş dori să-mi aduc omagiul mult iubitelor mele suflete gemene, Adama şi Ahnahmar, care au rămas în Telos de la separarea noastră fizică din momentul scufundării Lemuriei, asteptându-mă cu răbdare să revin. Adama şi Ahnahmar, ştiu că de pe tărâmul vostru m-aţi iubit şi sprijinit, în mod constant, pe tot parcursul lungii mele călătorii la suprafaţă.

 Cu iubire profundă şi cu toată recunoştinţa pe care o poate exprima inima mea, vă mulţumesc amândurora.

 Şi tuturor celor care ați servit evoluția acestei omeniri atât de mult timp, cu atâta dragoste, dedicare și răbdare, îmi exprim recunoștința cea mai adâncă. De asemenea, doresc să includ multitudinea de îngeri și ghizi spirituali care ne iubesc și ne protejează zilnic.

 Doresc să includ în această dedicare iubita Mamă Pământ care ne-a oferit cu atât de multă iubire și răbdare o platformă de evoluție și a continuat să ne iubească și să ne îngrijească necondiționat, în ciuda abuzului pe care umanitatea l-a adus corpului ei prețios. Aurelia

 "De asemenea, faceţi-vă timp şi deschideţi-vă inima pentru a invoca energiile Focul Sacru prin rugăciunile care vi se prezintă. Când faceți asta, cereți-ne să vă alăturați și să vă multiplicați eforturile de o mie de ori. Acest tip de serviciu planetar face parte din calea voastră inițiatică și este necesar pentru cei care se consideră candidați la Ascensiune." St. Germain
  

Revarsă din  inima iubiţilor Alpha și Omega, din inima
iubiţilor Helios și Vesta, în inimile și mințile noastre individuale,
valuri glorioase din Flacăra Aurie, de
Iluminare și Pace. Inundați-ne cu uleiurile prețioase
universale de Cunoaștere și Ințelepciune.


Veniți acum și îndreptați-vă Razele prețioase de Lumină
Divină, Iluminare și Pace în fiecare aspect al
vieţii noastre. Inundați Pământul și omenirea cu
Flacăra Aurie a lui Hristos, Iluminare, Înțelegere
și Pace din inima Lui Dumnezeu, din Marele Soare Central.


Flacără Divină a Iluminării,
Binecuvântează lumea mea astăzi.
Binecuvântează lumea mea, cu Valuri Aurii ale Păcii,
în calea perfectă a Lui Dumnezeu.
Flacără a Luminii este atât de minunat să te privim!


EU SUNT Înțelepciunea voastră în tot ce – EU SUNT.
Fântână Aurie a Iluminării,
Infuzează fiecare parte a ființei mele cu Uleiul Auriu.
EU SUNT, EU SUNT, EU SUNT Iluminare aprinsă
prin inima, mintea şi sufletul meu!


(Repetați ultimele 10 linii de 3, 6 sau de 9 ori)


.. informaţii prezentate de ADAMA - Înalt Preot din Telos prin cărţile Aureliei Louise Jones - Flacăra Înălţării de Purificare şi Nemurire, Rugăciuni la... / Cele Şapte Flăcări Sacre / Templele Luminii, Telos - I, Telos - II, Telos - III,  prin Traducere parţială de Suzi Mirea - scopul acestei Fundaţii: pentru a promova învăţăturile din TELOS - şi extinderea Misiunii Lemuriene pe întregul glob pământesc, pentru mai multe detalii - accesaţi link-ul de mai jos - 

Recunoştiinţă oferită fiinţelor din Telos




  Dedicaţie

 Aş dori să dedic această carte tuturor fiinţelor elevate aflate de partea cealaltă a vălului care susţin omenirea şi înălţarea acestei planete şi în special următorilor: Lord Maitreya, Lord Sananda, lui St. Germain, El Morya, Quan Yin, Mamei Maria, lui Kuthumi, Arhanghelului Mihail; şi Mamei Pământ pentru infinita sa iubire şi răbdare în asigurarea unei baze de evoluţie, pentru ca sufletele noastre să poată căpăta o mai mare înţelepciune şi înţelegere.

 De asemenea, doresc să-mi exprim profunda mea iubire şi recunoştinţă faţă de Adama, Înaltul Preot din Telos, care a fost atât de iubitor şi răbdator cu mine, precum şi întregii mele familii din Telos.
 Aurelia


 După ce Maestrul Saint Germain a dat învățătura o vreme în urmă, el a spus:

 De fiecare dată când te rogi pentru Pământ,  planetă și altele, prin trimiterea Iubirii și a Luminii în întuneric sau în situații provocatoare, contribuiți la crearea unei lumi mai bune în care să trăiți. Procedând astfel, primiți înapoi multiplicarea energiilor pe care le-ați trimis cu un plus de 80% din ceea ce ați invocat. Este folositor pentru vindecarea, avansarea și accelerarea proprie. Devoțiunea voastră de invocare a energiilor magice ale celor Șapte Flăcări Sacre creează un rezultat câștigător pentru toți, inclusiv maeștrii care își consacră timpul, iubirea și energia în asistarea evoluției fiecărui suflet de pe această planetă. Întotdeauna ne alăturăm în rugăciunile voastre și apoi deveniți o echipă cu noi.



Mantaua Violetă a Reproducerii


De la Domnul, Dumnezeul Ființei mele, EU SUNT Cel Ce SUNT,
Îl chem pe iubitul Saint Germain și legiunile sale de îngeri cosmici ai Flăcării Violete;

Veniţi acum să-mi infuzaţi, și să-mi saturaţi ființa cu toate activitățile Focului Sacru, în special Flacăra Violetă a Transmutației și a Libertății.

  • Îmbrăcați-mă cu mantaua voastră cosmică de Foc Violet de – Transmutare, Vindecare, Libertate, Diplomație și Ştiința adevăratei Alchimii.
  • Dizolvați și ardeţi din fiinţa mea tot ceea ce nu reflectă Iubirea perfectă și Armonia.
  • Prin Flacăra Milei, transmutaţi toate erorile din trecut și barierele din calea Ascensiunii mele.
  • Protejați tinerii acestei lumi într-o aură de Flacără Violetă.
  • Cu multă recunoștință, cer acest lucru să fie manifestat în Numele Sfânt a Lui Dumnezeu.
Și așa să fie, Preaiubit EU SUNT!

(Repetați întreaga invocare de 3- ori)



.. informaţii prezentate de ADAMA - Înalt Preot din Telos prin cărţile Aureliei Louise Jones - Flacăra Înălţării de Purificare şi Nemurire, Rugăciuni la... / Cele Şapte Flăcări Sacre / Templele Luminii, Telos - I, Telos - II, Telos - III,  prin Traducere parţială de Suzi Mirea - scopul acestei Fundaţii: pentru a promova învăţăturile din TELOS - şi extinderea Misiunii Lemuriene pe întregul glob pământesc, pentru mai multe detalii - accesaţi link-ul de mai jos - 




Arta iubirii adevărate




   Cu multa plăcere şi speranţă vă prezint aceste amintiri despre Lemuria. Deşi, aparent, au fost pierdute pentru un timp, ele au continuat să trăiască şi să înflorească în inimile voastre, până în acest moment.

   În Telos, suntem onoraţi să ne alăturăm inimile cu ale voastre şi să ajutăm la unificarea celor două civilizaţii.

   Vă trimitem multă iubire din Telos, loc în care această energie divină există din abundenţă. Până când ne vom întâlni, continuaţi să exersaţi arta iubirii adevarate, care începe cu iubirea de sine.

   Fie ca iubirea dintre voi şi pentru întreaga creaţie să se reverse în inimile voastre, deoarece toate sunt odoarele şi expresiile de Iubire ale Mamei / Tatălui Dumnezeu!

   Vă păstrăm cu drag în inimile noastre.

       Adama, Galatia şi Ahnahmar


   Această carte de rugăciuni la cele şapte flăcări sacre este un dar din inima mea tuturor, fraților și surorilor mele de pe Pământ, în timpul marii treziri spirituale și a tranziției Pământului care are loc acum. Aceste rugăciuni inspirate vă vor ajuta să facilitați devotamentul necesar pentru a vă conecta mai intim cu Esența Divină, cu " Prezența EU SUNT " a ființei voastre, adevărata voastră identitate în Dumnezeu. Puteți găsi mereu și vă puteți conecta cu acea Iubire care se găseşte în interiorul camerelor infinite ale inimii voastre, așteptând pentru totdeauna să fiți invitați să creați pentru inima voastră, așteptând pentru totdeauna să vă invitați şi să vă creați o viață în iubire, miracole, pace veșnică, abundență și libertate. Aurelia




În Numele Preaiubitei mele Pezenţe EU SUNT
Chem Puterea Iubirii Divine pentru a fi amplificată în Inima mea
și în lume în fiecare zi. EU SUNT Iubire, Plăcută Iubire,
Radiantă Iubire, Iubire necondiționată! Dumnezeu îmi mistuie
umbrele Transmutându-le în Iubire!

În această zi, EU SUNT un Foc al Iubirii Divine
ce curge prin fiecare celulă a ființei mele!

EU SUNT un flux viu şi pur al Iubirii Divine, Acest lucru
nu poate fi construit niciodată prin teamă, Furie, ură, dispreţ și lăcomie!
Toate gândurile negative și sentimentele sunt acum dizolvate și
consumate de către Puterea Iubirii Divine, care EU SUNT!

EU SUNT, EU SUNT, EU SUNT Iubirea, Eu trăiesc în conștiința Iubirii!
EU SUNT Iubirea în expresia sa cea mai deplină,
Binecuvântez întreaga omenire cu Iubirea Divină!
EU radiez iubire! EU SUNT iubire în acțiune,
Binecuvântare, Înălțare și Vindecare pe tot Pământul!


.. informaţii prezentate de ADAMA - Înalt Preot din Telos prin cărţile Aureliei Louise Jones Flacăra Înălţării de Purificare şi NemurireRugăciuni la... / Cele Şapte Flăcări Sacre / Templele LuminiiTelos - I, Telos - II, Telos - III,  prin Traducere parţială de Suzi Mirea - scopul acestei Fundaţii: pentru a promova învăţăturile din TELOS - şi extinderea Misiunii Lemuriene pe întregul glob pământesc, pentru mai multe detalii - accesaţi link-ul de mai jos - 





Misiunea Fundaţiei Telos Lemurian World Wide





Misiunea Fundaţiei Telos Lemurian World Wide 

  Misiunea acestei organizații non-profit este de a trezi omenirea în conștiința lui Hristos și de a ajuta la apariția Lemurienilor pe pământ. Viziunea Fundației Telos este aceea a unei lumi în care Iubirea universală reunește toate rasele și națiunile într-o singură familie, în care pacea domnește în toate părțile planetei.

  Momentul potrivit pentru crearea acestei noi civilizații este acum. În această perioadă de mari schimbări planetare, fiecare persoană are ocazia și chiar responsabilitatea de a se reuni cu Ființa Sa divină și de a participa activ la manifestarea acestei noi lumi.

  În acest scop, Fundația face cunoscute și difuzează lecțiile primite de la frații noștri lemurieni și transmise, printre altele, de Aurelia Louise Jones, autoarea cărților Telos.

 De asemenea, Fundația ajută oamenii cu aceleași dorințe, de a promova aceste învățături. Facilitează comunicarea și creează punți de lumină între indivizi și grupurile Telos din întreaga lume.

Mesaj de la Adama de Aurelia Louise Jones:

"Salutări, dragi frați și surori,


  Din partea Înaltului Consiliu Lemurian din Telos al celor Doisprezece, de la Regele și Regina din Telos, „Ra și Rana Mu” și toți frații, și surorile voastre din civilizația Lemuriană de azi, vă salutăm pe toți din Inima Lemuriei, Inima compasiunii. Cu mare bucurie și emoție profundă, ne unim de la „inimă-la-inimă” cu toți cei care simți chemarea „Revelațiilor” din Noua Lemurie. 

  A venit vremea, dragii mei, ca cele două civilizații ale noastre să fie reunite din nou într-o mare civilizație unificată și spirituală. Scopul principal al învățăturilor noastre este de a ajuta la stabilirea premiselor necesare pregătirii noastre emergente."





DESPRE AURELIA


  Aurelia Louise Jones s-a născut în Montreal într-o familie canadiană franceză la începutul anilor '40. A absolvit ca asistentă medicală în prima parte a carierei sale de lucru și, de asemenea, a lucrat ca Consilier spiritual în domeniul sănătății în cea mai mare parte a vieții sale adulte, ca naturopată și homeopat, folosind diferite modalități holistice. A inclus, de asemenea, în practica ei îngrijirea holistică şi consultanţă animalelor, folosind nutriţie, hemeopatie, esenţe de flori şi alte câteva modalităţi naturale de vindecare. S-a mutat în SUA în 1989.

  Sub sponsorizarea Frăției Lumii și a Ordinului lui Melchizedek, ea a fost hirotonită ca ministru în 1998. De atunci, a dedicat cea mai mare parte a timpului ei, slujirii spirituale. Ea a fost, de asemenea, un învățător spiritual al principiilor conștiinței superioare care au condus-o la procesul de Înălțare.

  În 1997, în timp ce locuia în Montana, a primit îndrumare directă de la Adama și Consiliul Lemurian al Luminii din Telos să ia în considerare mutarea ei în Muntele Shasta pentru a fi pregătită pentru o misiune cu ei, care va deveni în cele din urmă principalul aspect al muncii vieții sale. S-a mutat în Muntele Shasta un an mai târziu, în iunie 1998.

  Ea a fost fondatorul și proprietarul Mount Shasta Light Publishing și “Rețeaua Lemuriană de Conectare” newsletter și site-ul web.  La cererea lui Lady Quan Yin, Aurelia Louise a canalizat prin pisica ei Angelo un mesaj emoționant din împărăția animalelor, acum într-o carte numită: "mesajul lui Angelo către lume". Angelo a fost pisica ei preferată care s-a încarnat să fie cu ea din nou pentru a-și aduce mesajul în numele Împărăției animalelor, în ceea ce privește tratamentul animalelor de pe această planetă.

  Aurelia a publicat seria de cărţi Telos,  aducând învățăturile lemuriene populației de la suprafață şi care acum sunt publicate în 17 limbi: engleză, chineză, olandeză, estonă, franceză, finlandeză, germană, greacă, ebraică, italiană, japoneză, coreeană, portugheză, rusă, Română, spaniolă și slovenă.

  În acest moment, în special, aceste cărți sunt instrumente importante pentru înțelegerea viitorului acestei planete, pentru înțelegerea modului în care viața a fost într-adevăr menită a fi trăită aici, și cum putem schimba realitatea noastră prezentă într-o lume a Iubirii și Luminii.

  Adama, marele preot din Telos, orașul Lemurian al Luminii, precum și alți maeștri spirituali ai Luminii a transmis prin Aurelia Louise informaţii în cărţile amintite mai sus ca parte a misiunii ei. Organiza evenimente Lemuriene în zona Mount Shasta o dată sau de două ori pe an și a facilitat călătorii iniţiatice în zona Mount Shasta în timpul verii, care continuă să fie oferite ca parte a moștenirii pe care ea ne-a lăsat-o. Încă din 2002, Aurelia organiza conferințe și ateliere în diferite țări ale lumii, în special în Quebec, Canada. De câteva ori, a oferit conferințe și ateliere în diferite părți ale Europei, inclusiv Franța, Belgia, Elveția, Spania și Insulele Polineziene Franceze.

  În acest moment, în special, aceste cărți sunt instrumente importante pentru înțelegerea procesului de înălţare în curs de desfășurare pentru planeta noastră și pentru cei care doresc să se retrezească la Conștiința lui Hristos. Aceasta este cea de-a 7-a Eră de Aur a omului, Epoca Vărsătorului, care va continua pe termen nelimitat ca Planul Divin pentru planetă. Cărțile Telos ne oferă o bucăţică din viitorul nostru atunci când ne trezim spiritual și ne dezvoltăm conștiința până la nivelul celei de-a cincea dimensiuni pe care frații și surorile noastre lemuriene se bucură liniștit în orașul lor subteran de mii de ani.

  Ei așteaptă cu nerăbdare să poată împărtăși înțelepciunea și tehnologia avansată, care ne poate ajuta să rezolvăm problemele, ceea ce în prezent par a fi insurmontabile. Nemurirea, energia liberă, viață fără poluare, călătoriile spațiale și conexiunile interplanetare sunt doar câteva din lucrurile pe care trebuie să le așteptăm. Cărțile servesc ca hărți pentru ridicarea vibrațiilor noastre suficient, astfel încât să putem călătorii în nenumărate valuri ale ascensiunii care acum inundă Pământul cu intensitate crescândă.

  Aurelia Louse Jones a făcut tranziția pe 12 iulie 2009 și acum își continuă misiunea din cealaltă parte a vălului, așa cum i-a spus Adama că o va face. Comunicările personale din partea ei vin cu un sentiment de urgență. Aproximativ după trei luni de la tranziția la cea de-a 5-a dimensiune, ea a surprins membrii echipei Telos Worldwide din Canada, introducându-și întâlnirea. La scurt timp, ea răspundea la întrebări personale despre noua ei viață și apoi se arăta foarte pasionată în subiectul emoțiilor neîncălzite pe care a fost șocată să-și dea seama ce a subestimat profund în viața ei.

  Ceea ce a împărtăşit subliniind mesajele pe care le-a canalizat pentru Telos, dar nu a reușit să-şi dea seama de amploarea problemei, deoarece atât de multe dintre blocajele noastre emoționale sunt îngropate în subconștientul nostru și mintea inconștientă. Ea ne-a îndemnat să avem curajul și hotărârea de a ne deplasa dincolo de zona noastră de confort și de a deschide ușile la ceea ce ne sperie, la sentimentele de rușine, vinovăție, furie, judecată, ură, abandon și "orice emoție care te face să-ți pierzi zâmbetul".

  De asemenea, ea ne-a încurajat să ne gândim la ea ca la o călătorie de auto-descoperire fără auto-judecată sau critică și să știm că acele energii emoționale pe care le considerăm negative au fost create pentru a trăi pe deplin ceea ce este să trăim în dualitatea și separarea celei de-a treia dimensiune. Ea a folosit "furie" pentru a ilustra versiunea ei despre ceea ce terapeuții ar numi " Voce Dialog ". "Acceptați necondiționat aceste emoții în voi, aceste energii, aceste conștiințe. Dacă simțiți iubirea, dacă nu vă judecați, să vă criticați, este ca și cum ați putea, în acele momente, să luați o parte din oceanul (emoțional) care este în voi și să-i schimbați culoarea și vibrația.

  În exemplul furiei, ea a spus, "întreabă emoția să vină și să vorbească cu tine pentru că nu știi asta ... poți cere ca Sinele tău Superior să fie directorul principal, în supravegherea dialogului cu furia voastră interioară. Veți simți lucrurile în interiorul vostru sau veți restitui o situație pe care ați experimentat-o ​​sau veți vedea imagini sau persoane pe care nu le cunoașteți deloc. Nu conteaza. Continuați cu discuția, cu intuiția sau cu imaginile care vin la voi și faceți ca furia să vă vorbească. Tu ești persoana care pune la îndoială furia și tu ești personajul care pretinde a fi furia în tine și tu îi faci jocul.

  Continuați acest dialog până când ați rezolvat acest sentiment, până când îl acceptați. Vorbește cu furia care s-a manifestat în tine până când la un moment dat când nu mai există furie în înterior și simți doar pacea și lumina în tine. Atunci ați terminat cu această emoție. A fost transmutată. Ați primit-o, ați iubit-o și ați schimbat vibrația furiei de la Non-Iubire la Iubire pentru că recunoașteți energia și înțelegerea pe care o aduce în voi. Întotdeauna să termini conversația spunând că recunoști furia ca fiind a ta, că o recunoști ca fiind copilul tău, ca şi creația ta, ca pe o energie pe care ai creat-o, pe care tu ai experimentat-o ​​și că experiența se termină acum și că Din această zi înainte, vrei doar să cunoști bucuria, lumina și pacea. Mulțumiți furiei și vă imaginați că s-a transformat în lumină, bucurie, pace, floare, balon, pasăre sau orice doriți.

  "Puteți încerca această mică rețetă cu toate emoțiile pe care le cunoașteți ... astfel veți descoperi toate problemele care trăiesc în inconștiența voastră. Vă spun că am fost foarte surprinsă să descopăr toată această activitate în inconștientul meu, foarte surprinsă într-adevăr! Dacă aș fi știut în urmă cu 20,10 sau chiar 5 ani tot ce era în interiorul meu pe care îl ignoram, aș fi putut cunoaște un alt sfârșit. Nu spun asta pentru a-mi face milă de mine. Dimpotrivă, este doar o realizare! Acesta este un exemplu!

  Eu servesc ca exemplu (râsete ...). Nu, undeva a fost o parte din contractul meu de viață pentru că m-am uitat la toate posibilitățile, tot ce trebuia rezolvat, curățat, reparat, echilibrat, care ar fi necesitat 5 vieți, acum am pus totul într-o singură viață. Acum s-a terminat."

 Transmisia de mai sus de la Aurelia este o reflectare a iubirii și a compasiunii pe care ea continuă să ne-o ofere din perspectiva ei actuală. Ea ne îndeamnă să profităm de ocazia ascensiunii, dar ne avertizează să nu subestimăm impactul emoțiilor neîncălcate care trebuie rezolvate într-un fel sau altul ca o condiție prealabilă pentru victoria noastră.

 Energiile care emană din cărți au un flux organic, atingând inimile oamenilor, deschizându-le pe fiecare către o cale, o posibilitate, pentr-o mai multă descoperire de sine în călătoria lor, în același timp aflând despre o civilizație străveche care are impact asupra noastră astăzi. Învățăturile sunt despre Inimă ~ O ~ Inimă, Compasiune și Iubire de Sine. Oferim recunoștință continuă pentru oportunitatea de a privi mai adânc în „Inima dinăuntru” și ne străduim cu adevărat să trăim o viață deplină în armonie cu TOTUL CE ESTE pe această planetă abundentă, binevoitoare, Mama Pământ. Cartile pot fi cumparate de la prima adresa prezentata..



Consiliul Lemurian de Lumină din Telos





Civilizaţia Lemuriană din Interiorul Pământului

 Toate ierarhiile menționate mai sus lucrează îndeaproape și în colaborare totală cu ierarhiile Pământului Interior, care sunt implicate în asistarea Ascensiunii planetei și umanităţii. Cine este responsabil și cum funcționează nu este bine cunoscut locuitorilor de la suprafață. Permiteți-mi să menționez câteva.

 Ierarhia rețelei Agartha este responsabilă pentru guvernele interioare ale pământului, diferitelor civilizații și Orașe ale Luminii. Maeștrii Înțelepţi ai Frăției Shamballa se preocupă de evoluția locuitorilor de la suprafață. Preaiubitul Sanat Kumara îşi deţine sediul de autoritate pe această planetă în retreat-ul său în Orașul Shamballa, un oraș pământesc interior al luminii.


Consiliul Lemurian de Lumină din Telos este responsabil pentru orașul Telos 
 Telosienii sunt foarte implicați în acest moment în a ajuta Pământul și umanitatea în procesul de Asccensiune. Ei au fost instruiți să ne învețe, când vine timpul, să construim propriile noastre orașe de Lumină la suprafață și pentru a forma propriul nostru guvern - Dumnezeu, modelat după conceptele - în Lumină și Iubire, care au luminat toate civilizațiile din tot universul. Ei sunt mentorii noștri din prezent și viitor care ne va învăța principiile conștiinței lui Hristos în acțiune și aplicare. Îi dau noul titlu de "Mentori ai Conștiinței Hristos", că ei au întruchipat acest lucru pe deplin în viața lor de zi cu zi.

 În ultimii câţiva mii de ani, aceste nume nu au fost cunoscute, iar oamenii de pe Pământ nu au avut acces la extraordinara asistență disponibilă, prin apelarea la aceste minunate Ființe ale Iubirii care ne ajută și ne călăuzesc pe drumul nostru spre Eterna Libertate prin procesul Ascensiunii. Fie ca toți să fiți binecuvântați de aceste nume! Folosiți-i cu respect și recunoștință profundă. Vă va servi bine.


Inundați Pământul cu Flacăra Radiantă a Înălţării


În numele Prezenței victorioase a Lui Dumnezeu, EU SUNT,
Îi cheam pe Maeștrii Luminii din întregul spirit al Marii Frății Albe,
Preaiubită Zeiță a Purității, Preaiubit  Serapis Bey, și Frăția Flacării Înălțării
din Luxor și Telos, Preaiubită Regină a Luminii și Iubiți Îngeri ai
Flăcării Înălțării Radiante.

Inundați fiecare particulă a vieții de pe Pământ cu marea infinitate a
Focului Violet și a Flăcării Înălțării. Purificaţi, iluminaţi și ridicaţi conștiința
întregii vieți și a tuturor regnurilor care evoluează aici. Lăsați Flacăra voastră
să lumineze, și să se extindă ca Lumina a o mie de sori. Purificați mințile,
amintirile și emoţiile umanităţii de toate blocajele și negativitate. Purificați corpul
nostru de toate bolile și deficiențele. Inundați lumea noastră cu strălucirea pură
a zăpezii albe din puritatea Flacării Ascensiunii! Saturați și purificați până
când vom deveni  transparenţi ca cristalul, transformând tot ce atingem cu
Lumina Radiantă a Flacării Înălțării.

Flacără Radiantă a Înălțării străluceşte prin noi. (de 3 ori)
Inundați și saturați Pământul cu marea Flacără Violet.
Inundați şi saturaţi Pământul cu strălucirea Focului Înălțării.
Eliberați-ne să fim cu Voi în Tărâmurile Libertății Eterne
în Perfecțiunea Infinită acum și pentru totdeauna!
Și așa este, iubit EU SUNT!


(Repetați ultimele 6 linii de 3 sau 6 ori)


.. informaţii prezentate de ADAMA - Înalt Preot din Telos prin cărţile Aureliei Louise Jones Flacăra Înălţării de Purificare şi NemurireRugăciuni la... / Cele Şapte Flăcări Sacre / Templele LuminiiTelos - I, Telos - II, Telos - III,  prin Traducere parţială de Suzi Mirea - scopul acestei Fundaţii: pentru a promova învăţăturile din TELOS - şi extinderea Misiunii Lemuriene pe întregul glob pământesc, pentru mai multe detalii - accesaţi link-ul de mai jos -